Prima pagină Parteneri Italy Perugia

Parteneri

Perugia

http://www.unipg.it/

  • Italy
  • FOOD programme
  • FOOD project

Pe lângă faptul că este una din cele mai acreditate Universităţi naţionale, Universitatea din Perugia deţine, de asemenea, un loc de prestigiu absolut în contextul european. Acest lucru este evidenţiat de rezultatele pe care le-a dobândit, atât în domeniul cercetării ştiinţifice, cât şi prin programele academice pe care le oferă. Universitatea are trei centre de excelenţă cunoscute la nivel internaţional, precum şi numeroase centre de cercetare la nivel naţional. În plus, Universitatea are relaţii ştiinţifice de colaborare cu alte Universităţi europene, americane, japoneze şi chineze. Cele douăzeci şi nouă de departamente ale Universității în care desfăşoară activităţi intense de promovare şi dezvoltare, garantează atât calitatea, cât şi cantitatea cercetării ştiinţifice.

Secţiunea „Sănătate publică + Centrul experimental pentru educaţia în domeniul sănătăţii (CSESi)” din anul 1928 (CSESi 1954) a contribuit întotdeauna la inovarea şi cercetarea în domeniul sănătăţii publice, în special CSESi care a condus un Master în educaţie pentru sănătate, acum promovarea sănătăţii şi a educaţiei. Membru al Asociaţiei internaţionale pentru promovarea sănătăţii şi a educaţiei încă din 1996, este un partener al Reţelei europene de promovare a sănătăţii la locul de muncă. În special, Dr. Giuseppe Masanotti a fost consulatul pentru WHP al Institutului naţional pentru protecţia sănătăţii la locul de muncă. De asemenea, acest institut este consulatul regiunii Umbria şi a Ministerului sănătăţii pentru politicile privind sănătatea publică - în special formarea referitoare la promovarea sănătăţii.